joi, 28 octombrie 2010

Antena 3 a copiat o emisiune a OTV

Din 25 octombrie, în grila Antenei 3 a intrat o emisiune nouă, „Se întâmplă acum“, care rulează la OTV de trei ani, ea fiind înfiinţată de Tudor Barbu la TVR 2 în 1998!!! Barbu acuză trustul Intact de furt şi i-a somat pe Camelia Voiculescu şi Sorin Oancea să ia măsuri împotriva celor care au copiat emisiunea


Din 25 octombrie, Antena 3 a introdus în grilă două noi emisiuni. Una dintre ele este „Se în­tâmplă acum“. Iată ce se scrie pe site-ul Antenei 3: „«Se întâmplă acum» este a doua emisiune nou-intrată în grila Antenei 3 şi va fi difuzată de luni până vineri, între orele 11.00-12.00 şi 13.00-14.00. Maria Coman va analiza pentru telespectatori ştirile care tocmai se întâmplă, cu punct şi contrapunct. Astfel, vor fi prezentate atât deciziile importante şi decla­ra­ţiile tari ale liderilor po­litici, sindicali şi de­ci­denţilor din economie, dar şi opiniilor celor afec­taţi direct de acestea. Ma­ria Coman va dezbate toate noutăţile importante alături de invitatul per­manent, sociologul Ma­rius Pieleanu, şi de actorii momentului. Du­pă jurnalul de ştiri de la ora 12, Maria Coman re­vine în a doua oră a emi­siunii pentru a actualiza informaţiile prezentate şi a trage concluziile“.

Realizator, Maria Coman


„Eu sper să reuşim să traducem declaraţiile po­li­tice, statisticile, în in­for­maţii utile pentru orice român. Aşa, în teorie, de­ficitul bugetar nu spune nimănui nimic. În realitate, deficitul ăsta bugetar ne priveşte pe toţi. Pentru că ne arată cât şi cum cheltuie statul. Inflaţia nu spune nici ea mare lucru, de fapt înseamnă cu cât plătim mai mult pe diverse produse“, a declarat Maria Coman. Re­porterii Antenei 3 vor lua pulsul străzii pe tot parcursul zilei şi vor discuta cu oa­me­nii, pentru a afla cum co­men­tează ei evenimentele recente şi cum cred că vor fi afectaţi. Telespectatorii pot inter­ac­ţiona
direct cu realizatorii Antenei 3 şi invitaţii lor ac­ce­sând blogurile:  http://www.an­tena3.ro/previ­ziu­ni­lezilei şi  http://www.antena3.ro/seintamplaacum.

Reacţia lui Tudor Barbu




Emisiunea „Se întâm­plă acum“ are o vechime de peste 10 ani. Ea a fost înfiinţată de Tudor Barbu în 1998, la TVR 2. Cunoscutul realizator tv s-a mutat la OTV şi de mai bine de trei ani face zilnic această emisiune la postul lui Dan Diaconescu. Văzând luni care este „nou­tatea“ Antenei 3, Barbu a luat foc şi a acuzat televiziunea de furt, el susţinând că până şi gra­fica emisiunii e co­piată în proporţie de 80 la sută. „Aşa ceva este incredibil în România. Sper ca în câteva zile să scoată emi­siunea din grilă, altfel mă simt nevoit să îi acţionez în judecată pe cei de la Antena 3. Domnule Sorin Oancea, doamnă Camelia Voiculescu, nu vedeţi ce fac angajaţii dum­nea­voastră? Lui Mihai Gâdea nu am ce să-i cer, că el doarme!“, a spus Tudor Barbu. Realizatorul OTV face un apel şi la CNA,  pentru a rezolva această situaţie jenantă.

2 comentarii:

  1. FINANCIARUL.ro: OTV a depus cerere pentru marca "Se intampla acum" cu o zi inaintea Antenei 3

    RăspundețiȘtergere
  2. BARBULE,ACTIONEAZAI IN JUDECATA PE JEGURILE DE LA ANTENA 3 AI MARE DREPTATE FRATE, BARBULE SINT NISTE BANDITI ORDINARI IN FRUNTE CU MASONU VOICULESCU.POATE DA DOMNUL SA VINA PP LA PUTERE SAI BAGE LA PUSCARIE PE TOTI BANDITII,JEFUITORI TRADATORI DE TARA SI NEAM KGB.

    RăspundețiȘtergere