duminică, 19 decembrie 2010

Actriţa Rodica Tapalagă a murit


Cunoscuta actriţă Rodica Tapalagă a murit sâmbătă la vârsta de 71 de ani.





Actriţa Rodica Tapalagă a dispărut dintre noi, sâmbătă, după o grea suferinţă, informează familia îndoliată. Cunoscută şi iubită pentru numeroasele sale apariţii în piese de teatru şi filme, Rodica Tapalagă avea 71 de ani.
Corpul neînsufleţit se afla depus începând de duminică la Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi” Colţea din centrul Capitalei, unde colegii şi admiratorii îi pot aduce un ultim omagiu până în dimineaţa zilei de 21 decembrie.

"Mama a avut mai multe suferiţe dar una mai gravă o colagenoză care durează de circa 7 ani însă numai în ultimele luni a fost spitalizată. S-au încercat toate tratamentele, dar boala a fost în stadiu avansat şi dumneaei a dus-o pe picioare şi a vrut să nu renunţe la stilul de viaţă activ pe care îl avea, ea s-a agravat în ultimele două luni. A fost în spital la Floreasca, dar nu s-a ameliora, după aceea a decedat în şapte zile acasă. ieri practic s-a întâmplat", a declarat pentru REALITATEA.NET, fiul acesteia, Barbu Popescu.

Înmormântarea va avea loc marţi într-un cadru privat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu