miercuri, 15 decembrie 2010

18% dintre români votează cu Dan Diaconescu pentru Cotroceni



Jurnalistul Dan Diaconescu a devenit favorit în alegerile prezidenţiale. Potrivit ultimului sondaj CCSB, Dan Diaconescu a urcat la 18% în preferinţele românilor şi îi suflă-n ceafă lui Victor Ponta (PSD), care este cotat cu 22%. Cel mai dorit preşedinte în intenţiile românilor din decembrie 2010 este Crin Antonescu (PNL), cotat cu 32%.  La o întrebare deschisă, adică fără menţionarea nici unui nume, cei mai doriţi prezidenţiabili sunt, în ordine: Crin Antonescu - 14%, Dan Diaconescu - 7%, Mircea Geoană şi Corneliu Vadim Tudor cu 6%, respectiv Victor Ponta şi Traian Băsescu cu 5%.

 

Dacă ar ajunge în turul 2 într-o confruntare pentru funcţia de preşedinte al ţării, Crin Antonescu  l-ar învinge pe Victor Ponta.  La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc turul 2 al alegerilor prezidenţiale şi ar rămâne în cursă Victor Ponta din partea PSD şi Crin Antonescu din partea PNL, dumneavoastră pe cine aţi vota drept preşedintele României”, 58% dintre respondenţi l-au indicat pe liderul liberal, iar restul de 42% pe preşedintele social-democrat.

La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României”, 36% dintre respondenţi afirmă că vor vota cu PSD, 26% cu PNL, 15% cu PDL, 8% PPR (Partidul lui Dan Diaconescu), 7% cu PRM şi 3% UDMR.

Sondajul a fost realizat în perioada 3-7 decembrie 2010 pe un eşantion de 1.019 persoane şi are o marjă de eroare de +/- 3%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu